Bine ati venit! | +40 335 410994 +40 725 542422 |
ŞCOALA GIMNAZIALĂ
MIHAIL SADOVEANU |
|
ELEVI
|
PROFESORI
|
GENERALE
|
EDUCAŢIONALE
|
EUROPENE
|
PREZENTARE
|
RESURSE UMANE
|
MANAGEMENT
|
C.E.A.C.
|
CONCURSURI ŞCOLARE
|
FOTO & VIDEO
|
PARINTI |
Program de consiliere cu părinții 2019-2020
DOWNLOAD |
|
Colaborarea şcolii cu familia
Partener tradiţional al şcolii, familia se defineşte atât ca instituţie socială, cât şi ca grup specific constituit din persoane care sunt unite prin legături de căsătorie, sânge sau adopţiune.
Familia se caracterizează printr-o structură, influenţe asupra membrilor şi influenţe educative reciproce. De aceea, perspectiva, cunoaşterea mediului familial din care provin elevii şi părinţii lor se constituie atât pentru succesul demersului educaţional adresat elevilor şi adolescenţilor, cât şi din punct de vedere al reuşitei parteneriatului. Pentru a depăşi o serie de bariere care grevează în mod inerent parteneriatul dintre şcoală şi părinţilor elevilor, ne vom asuma ca priorităţi: - creşterea iniţiativei învăţătorilor, profesorilor diriginţi şi echipei manageriale în atragerea familiei; - elaborarea şi aplicarea sistemică a unor proiecte centrate pe parteneriatul cu părinţii; - alegerea comitetelor de părinţi în luna octombrie, includerea în cadrul acestora a părinţilor cu iniţiative şi care să fie reprezentativi pentru şcoală şi comunitate; - transformarea comitetelor de părinţi în structuri active şi dinamice; - ameliorarea modalităţilor de informare a părinţilor; - diseminarea unor informaţii clare cu privire la şcoală, activităţilor şi problemelor ei; - organizarea unor activităţi extraşcolare diversificate în regim de parteneriat. ... CONTINUARE... |
|
Regulamentul Intern
Regulamentul intern, cuprinde norme specifice referitoare la organizarea şi funcţionarea
|
|
Şcoala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" Vaslui © 2018 | by tesalut.ro |
|